Mesaje recente

Members
Stats
  • Total Posts: 17,786
  • Total Topics: 1,234
  • Online today: 182
  • Online ever: 340
  • (22 November 2024, 00:10)
Users Online
Users: 0
Guests: 113
Total: 113

Regulament

Started by IceCub, 01 November 2006, 12:23

Previous topic - Next topic

0 Members and 1 Guest are viewing this topic.

IceCub

Regulamentul secţiunii "Probleme cu calculatorul"

Scopul forumului este de a pune într-o legătură interactivă pasionaţii de IT, precum şi de a permite schimbul de informaţii pe teme legate de IT sau alte subiecte potrivite secţiunilor forumului. Forumul este un spaţiu privat, guvernat de un regulament şi puterea de moderare a întregii activităţi de către administratori şi moderatori (ei sunt "gazdele" care se asigură că toţi "oaspeţii" se simt bine).

Înainte de a deschide o nouă discuţie pe forum, foloseşte funcţia de căutare pentru a găsi dacă o problemă similară a mai fost dezbătută pe forum. Asigură-te că ai încercat căutarea unui răspuns cu un motor de căutare pe Internet (Google spre exemplu) sau prin citirea manualelor şi a documentaţiilor. Este posibil ca problema ce doreşti să o dezbaţi să nu fie unică, ci să fi fost discutată în trecut.

Pentru a primi cât mai repede răspunsuri corecte este necesar să respecţi anumite reguli:
- asigură-te ca ai deschis topicul in secţiunea potrivită
- topicul deschis trebuie să aibă un titlu sugestiv. "Ajutoooooooor!!!" "Helppppp!!!" sau "Am o problemă" nu reprezintă titluri sugestive şi foarte probabil vor fi ignorate de către alţi vizitatori.
- repetarea întrebării în mai multe secţiuni nu este recomandată, deoarece discuţia nu va mai avea unitate.
- încearcă să oferi cât mai multe detalii privind problema în cauză - este esenţial in stabilirea unui diagnostic corect.
- pentru o comunicare mai uşoară scrie şi exprimă-te corect. Nu folosi prescurtări sau mIrc-isme de genul "sh", "tz", "la fel k mine", etc. Ignorarea acestei reguli nu va face decât să-i enerveze pe ceilalţi. Sunt acceptate greşelile accidentale sau scrierea fără diacritice, dar nu şi cele care indică lipsa oricărui efort de a scrie corect.

Între interdicţii se enumeră:
- scrierea numai cu majuscule
- utilizarea unui limbaj vulgar
- prescurtările folosite în chat
- abuzul unor caractere sau a imaginilor "smiley"
- scrisul cu picioarele, fără semne de punctuaţie sau şmechereşte, plin de y, k, sh, tz şi altele asemenea
- folosirea forumului pentru a promova produse/materiale piratate sau folosirea forumului in scopul incalcarii/eludarii legilor
- postarea sau cererea de seriale, crack-uri si alte asemenea.

Ţine minte că tot ceea ce se scrie pe forum rămâne scris pentru eternitate şi că ceilalţi membri te vor judeca în primul rând după modul în care li te adresezi; dacă textul este dificil de înţeles, nu se va obosi nimeni să-l citească. Înainte de a scrie un răspuns, citeşte în întregime ceea ce s-a discutat anterior, pentru a nu repeta şi pentru a fi în cunoştinţă de cauză. Ţine minte că scopul forumului este de a schimba informaţie legată de un anumit subiect; mesajele monosilabice şi exclamaţiile (de exemplu: "cool", "", "bineeee!!", "LOL!!!!!", "de acord.", "aşa zic şi eu", "modelul cutare este cel mai beton", "dacă la mine merge atunci e the best" etc.) nu aduc informaţie suplimentară, prin urmare vor fi şterse imediat. Nu uita să îţi argumentezi fiecare afirmaţie, deoarece expresiile "îţi spun io că aşa e" sau "ascultă-mă pe mine" nu te transformă într-o autoritate în domeniu sau sursă credibilă de informaţii. Dacă ai greşit ceva sau doreşti să faci completări, foloseşte funcţia de editare a mesajului, nu adăuga încă un răspuns. Nu adăuga un mesaj la un subiect de discuţie decât dacă eşti absolut sigur că ai ceva nou, corect şi interesant de spus în legătură cu acel subiect; discuţiile "off-topic" (care nu se referă la subiectul aflat în dezbatere) sunt descurajate; de asemenea, fii atent la datele mesajelor, nu da un răspuns doar de dragul de a-ţi vedea numele.

În discuţiile de pe forum, comportă-te civilizat, respectuos şi cu bun simţ. Acceptă dreptul unei alte persoane la o opinie diferită de a ta. Nu porni şi nu continua un conflict interpersonal, cu epitete şi atacuri adresate unei alte persoane; justifică-ţi afirmaţiile. Cei ce te ajută o fac din bunăvoinţă şi gratuit; răsplăteşte-le efortul cu un "mulţumesc". Nu folosi forumul pentru a căuta soluţii prin care încalci legea sau regulile de orice gen, sau pentru a repeta mesaje publicitare. Nu abuza în nici un fel de forum sau de privilegiul de a putea participa la discuţii, deoarece abaterile vor fi sancţionate de grupul de administratori şi moderatori, după cum consideră necesar, cu avertisment, închiderea topic-ului, ştergerea răspunsului sau suspendarea contului (pe perioadă determinată sau definitiv), în funcţie de gravitate.

Convesaţie placută!